Une Lettre ouverte de Dumitru CRUDU – 16 septembre 2024
Chers membres du PEN CLUB ROMANIA,
Aujourd’hui, 16 septembre, trois membres du PEN CLUB ROMANIA – moi-même, Dumitru Crudu, Maria Ivanov et Emilian Galaicu-Păun, ainsi que la journaliste Elvira Moroșan du journal TIMPUL din ROMÂNIA, avons été détenus par le Ministère de la Sécurité d’État de Transnistrie à la frontière de Bender (Tighina), où nous avons été minutieusement fouillés et brutalement interrogés. Lorsque l’officier derrière le comptoir a pris nos pièces d’identité en main, son expression a immédiatement changé. Il a fermé la petite fenêtre devant nous et a passé un appel suspect, discutant pendant plus de cinq minutes avec ses supérieurs au sujet de nos documents, probablement pour savoir s’il devait nous laisser passer ou non. En analysant rétrospectivement les événements, j’en suis arrivé à la conclusion que les employés de la frontière faisaient partie d’une sorte de mise en scène en nous laissant passer, même s’ils savaient pertinemment que nos noms figuraient sur la liste des services de sécurité fédéraux russes.
L’officier nous a rendu nos pièces d’identité avec un rictus moqueur au coin de la bouche, juste avant que notre voiture ne soit arrêtée peu de temps après, entourée non seulement par les employés de la frontière, mais aussi par le MSS transnistrien, qui est sans aucun doute une filiale du FSS russe. Ils nous ont demandé de quitter la voiture et ont repris nos documents. Cette fois, ils nous ont demandé d’ouvrir le coffre sans nous rendre nos papiers. Ce qui nous a le plus choqués, c’est que, sans prévenir, ils nous ont laissés sans nos documents et ont commencé à fouiller notre voiture. Le fait que cette fouille n’ait pas été effectuée par les agents de la frontière en uniforme bleu, mais par des officiers de sécurité en uniforme kaki, nous a profondément perturbés.
Leur objectif était de nous empêcher d’assister à une rencontre avec les élèves du lycée « Alexandru cel Bun » de Tighina (Bender), prévue à 14 heures, et pour cela, ils avaient besoin d’un prétexte. Le premier qu’ils ont trouvé était que nous transportions trop d’exemplaires du magazine TIMPUL din ROMÂNIA. Ils ont prétendu que leurs lois n’autorisaient pas les dons de plus de 100 exemplaires. Ils ont fait semblant de les compter, feuilletant les magazines jusqu’à ce qu’ils réalisent que ceux-ci contenaient de nombreux textes soutenant l’Ukraine et condamnant l’invasion russe de l’Ukraine. Ils ont pris des photos des magazines et en ont confisqué une partie. Une fois encore, cette fouille n’a pas été réalisée par les agents de la frontière, mais par les représentants de la Sécurité transnistrienne.
Pendant ce temps, nous, les quatre écrivains et journalistes, n’avons toujours pas récupéré nos pièces d’identité, et notre voiture a été immobilisée. Pendant plus d’une heure, nous avons été interrogés par les représentants de la Sécurité de Tiraspol, dont l’un était un major. Il était très agacé que certains numéros du magazine soient illustrés avec des photos d’Ukraine. Cela ne lui a pas du tout plu. Il ne nous a pas crié dessus, mais a parlé sur un ton énervé et mécontent. Lui et ses collègues nous ont ordonné de leur dire où exactement nous allions à Bender, qui nous allions voir et quel était le but de notre visite. Ils savaient déjà la réponse à toutes leurs questions, ce qui montre qu’ils étaient extrêmement bien informés. Ils savaient très bien que la personne que nous devions rencontrer était enseignante dans le seul lycée de Bender où l’enseignement se fait en roumain, et leur objectif était de nous empêcher d’assister à cette rencontre avec les élèves.
Pendant plus d’une heure, alors qu’ils déplaçaient nos documents d’une pièce des douanes transnistriennes à une autre, les agents de sécurité étaient constamment au téléphone, consultant leurs supérieurs du Ministère de la Sécurité de Tiraspol sur la manière de nous traiter. Ils ne voulaient pas seulement nous empêcher d’aller à la rencontre avec les élèves du lycée « Alexandru cel Bun », mais aussi nous arrêter, sous le prétexte que notre magazine contenait des articles condamnant l’invasion de l’Ukraine par la Russie, ce qu’ils trouvaient inacceptable.
C’est la troisième fois que nous visitons les écoles roumaines de la région occupée de la République de Moldavie, mais c’est la première fois que nous avons été détenus pendant plus d’une heure par les agents de sécurité transnistriens à la douane de Transnistrie.
Lorsque la poétesse Maria Ivanov s’est approchée d’un employé des douanes pour lui demander quand nos documents nous seraient rendus, elle s’est fait crier dessus et on lui a dit de rester où on lui avait demandé et de ne pas poser de questions inutiles.
La voiture, avec le coffre ouvert, devant laquelle nous étions assis sans savoir quoi faire, était entourée de militaires et d’agents de sécurité, certains avec des grades élevés, chacun d’entre eux essayant de nous intimider et de nous effrayer à sa manière avant de nous arrêter. Pourquoi ne l’avaient-ils pas encore fait ? Parce qu’ils cherchaient plus de preuves.
En comprenant la situation, j’ai contacté les représentants du Ministère de la Réintégration. Au téléphone, je leur ai expliqué que les agents de sécurité, qui nous détenaient depuis plus d’une heure à la frontière de Bender, ne nous rendaient pas nos documents, ni ne nous donnaient d’explication, et je leur ai demandé d’intervenir rapidement avant que nous soyons arrêtés. Grâce à leur intervention, les officiers transnistriens nous ont permis de partir, mais pas en Transnistrie, où nous voulions nous rendre pour la rencontre avec les élèves du lycée « Alexandru cel Bun », mais en direction de Chișinău.
Ils nous ont forcés à quitter les douanes, nous interdisant l’accès au territoire transnistrien. Lorsque j’ai demandé si nous pouvions revenir sans les magazines, ils ont répondu par un « non ». Et demain ? Pas demain non plus. L’année prochaine ? Pas plus. Jamais alors ? Oui, jamais. Cela signifie que nous avons été inscrits sur une liste noire des personnes indésirables.
Je pense que la façon dont les agents de sécurité, des douanes, des militaires et des frontières ont agi est une violation flagrante de la loi européenne sur la libre circulation. En confisquant nos documents pendant plus d’une heure sans nous expliquer quelle loi nous avions enfreinte, ils nous ont privés de notre droit à l’information.
Entourés pendant plus d’une heure par divers agents de sécurité hostiles, nous avons ressenti de manière directe que la Transnistrie avait pris parti pour la Russie dans la guerre. Pendant plus d’une heure, nous avons été traités comme des prisonniers de guerre.
Si le Ministère de la Réintégration de la République de Moldavie n’était pas intervenu, nous aurions probablement été arrêtés et incarcérés dans la prison de Tiraspol, partageant le sort d’Ilie Ilașcu.
Nous avons constaté récemment que, depuis l’arrivée d’un nouvel ambassadeur à Chișinău, Tiraspol a changé de politique, adoptant une position très dure envers les citoyens de la République de Moldavie qui soutiennent l’Ukraine. Comme je l’ai dit précédemment, il est visible à l’œil nu que la région séparatiste est entrée en guerre ouverte aux côtés de la Russie.
Ce qui nous est arrivé aujourd’hui démontre clairement que la guerre frappe aussi à nos portes. Il est temps de dire les choses telles qu’elles sont et de ne pas se voiler la face, comme nous l’avons fait en 1991.
Par conséquent, nous vous exhortons à condamner fermement les abus dont nous avons été victimes ce jour. Aujourd’hui, nous avons été les victimes du séparatisme transnistrien ; demain, cela pourrait être n’importe qui, même vous.
Dumitru CRUDU , 16 septembre 2024.
PROTEST
Dragi membri ai PEN CLUB ROMÂNIA, astăzi, 16 septembrie, trei membri ai PEN CLUB ROMÂNIA – eu, Dumitru Crudu, Maria Ivanov și Emilian Galaicu-Păun, împreună cu jurnalista Elvira Moroșan de la revista TIMPUL din ROMÂNIA, am fost reținuți vreme de o oră și ceva de reprezentanții MGB-ului transnistrean la așa-zisa vamă transnsitreană de la Bender (Tighina), unde am fost percheziționați la sânge și am fost interogați cu brutalitate. Încă din clipa când grănicerul din spatele ghișeului ne-a luat actele în mână, acesta s-a schimbat la față, ne-a închis în nas ferestruica și a dat un telefon suspect, vorbind mai bine de cinci minute despre cărțile noastre de idenntitate, probabil, își întreba superiorii, ce să facă: să ne permită să mergem mai departe sau nu? Analizând retroactiv faptele, am ajuns la concluzia că angajații vamei au jucat un fel de teatru permițându-ne să mergem mai departe, deși știau prea bine că numele noastre au fost trecute în listele negre ale FSB-ului rusesc.
Grănicerul ne-a înapoiat actele cu un rictus batjocoritor în colțul gurii. Ca nu peste mult timp mașina în care am urcat să fie oprită și să fie împresurată nu doar de angajați ai vamei, dar mai cu seamă ai MGB-ului transnistrean, care e o filială a FSB-ului rusesc.
Ne-au cerut să ne dăm jos din mașină și ne-au luat din nou actele. De data asta, cărțile noastre de identitate ne-au fost oprite de ofițerii securității transnistrene, care ne-au cerut să deschidem portbagajul mașinii. Ceea ce ne-a mirat cel mai tare e că ne-au lăsat din senin fără acte și au început să ne percheziționeze mașina. Ne-a contrariat faptul că acest control vamal nu-l efectuau vameșii îmbrăcați în uniforme albastre, ci niște securiști echipați în uniforme kaki.
Scopul lor era să ne oprească să ajungem la o întâlnire cu elevii Liceului „Alexandru cel Bun” din Tighina (Bender), programată la ora 14.00, iar pentru asta le trebuia un pretext, iar primul clenci pe care l-au găsit era că am duce un număr prea mare de exemplare din revista TIMPUL DIN ROMÂNIA. Ziceau ei că legea lor nu ne-ar permite să facem donații mai mari de o sută de exemplare. Au mimat că le numără. Le-au răsfoit până au descoperit că revista noastră conține un număr foarte de materiale care susțin Ucraina și condamnă invazia Rusiei în Ucraina. Le-au fotografiat, confiscând o parte din aceste reviste. Dar, repet, nu vameșii au efectuat acest control vamal, ci reprezentații MGB-ului (securității ) transnistrene.
Nouă, celor patru scriitori și jurnaliști, nu ni s-au înapoiat actele în tot acest răstimp, iar mașina noastră a fost trasă pe dreapta.
Vreme de o oră și ceva am fost interogați de către securiștii din Tiraspol, dintre care unul era în grad de maior. Pe el l-a deranjat foarte tare că unele numere de revistă le-am ilustrat cu poze din Ucraina. Asta nu i-a plăcut deloc. Nu a strigat la noi, dar ne vorbea răstit și supărat. El și colegii lor ne-au somat să le spunem unde mergem în Bender, la cine, cine e persoana la care ne ducem, de ce ne ducem la ea, unde lucrează.
La toate întrebările pe care ni le punea știa răspunsul, adică era foarte bine informat. Știa că doamna la care mergeam lucra profesoară la singurul liceu cu predare în limba română din Bender, adică știa că mergem la o întâlnire cu elevii și scopul lui era să ne oprească să ajungem la această întâlnire.
Vreme de o oră și ceva, cât ne-au plimbat actele prin diferite încăperi ale vamei transnistrene, securiștii erau mereu cu telefonul la ureche, consultându-i pe superiorii lor de la Ministerul Securității din Tiraspol, ce să facă cu noi. Scopul lor fiind nu doar să ne oprească să ajungem la întâlnirea cu elevii Liceului „Alexandru cel Bun ” din Tiraspol, dar și să ne aresteze, sub pretext că revistele noastre ar fi conținut articole care condamnau invazia Rusiei în Ucraina. Asta li se părea inacceptabil.
Noi mergem pentru a treia oară la liceele românești din zona ocupată a Republicii Moldova, dar pentru prima dată am fost reținuți în vama transnistreană vreme de o oră și ceva de către securiștii transnistreni.
Când poeta Maria Ivanov s-a apropiat de o angajată a vamei și a întrebat-o de ce nu ni se înapoiază actele, aceasta a țipat la ea să se ducă acolo unde i-a spus securistul să stea și să nu pună întrebări inutile.
Mașina cu portbagajul deschis în fața căreia stăteam noi neștiind ce să facem era înconjurată de securiști și militari, unii dintre ei cu grade înalte, iar fiecare dintre ei încerca, în felul său, să ne intimideze și să ne sperie, înainte de-a ne aresta. De ce încă nu o făceau, pentru că mai adunau probe.
Dându-mi seama de ceea ce ne așteaptă, am lua legătura prin telefon cu reprezentații Ministerului Reîntregirii din Republica Moldova, spunându-le că securiștii transnistreni, care ne-au reținut de o oră și ceva în vama din Bender, nici nu ne înapoiază actele, nici nu ne dau vreo explicație, și rugându-i să intervină urgent cât încă nu ne-au arestat. În urma intervenției acestora, securiștii transnistreni au ales să ne remită actele și să ne lase să plecăm. Dar nu în Transnistria, unde am fi vrut să ajungem la întâlnirea cu elevii Liceului „Alexandru cel Bun”, ci înapoi, la Chișinău.
Ei ne-au forțat să părăsim vama, interzicându-ne accesul pe teritoriul Transnistriei. La întrebarea mea dacă am putea reveni înapoi fără lotul de reviste, aceștia ne-au spus că nu. Dar mâine? Nici mâine? Dar la anul? Nici la anul? Adică niciodată? Da, niciodată. Ceea ce înseamnă că ne-au inclus pe o listă neagră a persoanelor indezirabile.
Consider că felul cum s-au comportat securiștii, vameșii, milițienii și grănicerii transnistreni înseamnă o încălcare flagrantă a dreptului european la liberă circulație.
Confiscându-ne actele vreme de o oră și ceva și nelămurindu-ne ce legi am încălcat, aceștia ne-au privat de dreptul de-a fi informați.
Înconjurați o oră și ceva de milițieni și securiști ostili, am simțit pe propria piele că Transnistria a intrat în război de partea Rusiei. Vreme de o oră și ceva am fost tratați ca niște prizonieri de război.
Dacă nu ar fi intervenit reprezentanții Ministerului Reîntregirii din Republica Moldova, acum probabil am fi fost încarcerați în închisoarea din Tiraspol, împărtășind soarta lui Ilie Ilașcu.
Observăm în ultima vreme, de când la Chișinău a venit un alt ambasador, că și-a schimbat retorica și Tiraspolul, adoptând o poziție foarte dură față de cetățenii Republicii Moldova, care susțin Ucraina. Așa cum am mai spus, ceea ce se observă cu ochiul liber e că zona separatistă a intrat într-un război deschis de partea Rusiei.
Ceea ce ni s-a întâmplat nouă astăzi demonstrează clar că războiul bate și la porțile noastre. Să spunem lucrurilor pe nume și să nu ne îngropăm capul în nisip, ca în 1991.
Prin urmare, vă îndemnăm să condamnați cu fermitate abuzurile la care am fost supuși azi. Astăzi, noi am fost victimele separatismului transnistrean, mâine s-ar putea să fiți dumneavoastră.
Dumitru CRUDU, 16 septembrie 2024.
PROTEST
Dear PEN CLUB ROMANIA members, today, 16th of September, three members of PEN CLUB ROMANIA – Me, Dumitru Crudu, Maria Ivanov and Emilian Galaicu-Păun, together with TIMPUL din ROMÂNIA journalist Elvira Moroșan, have been detained by the Ministry of State Security of Transnistria at the Bender (Tighina) border, where we were diligently searched and brutally interrogated. When the officer behind the counter took our ID’s in his hand, his expression instantly changed. He closed the little window in our face and made a suspicious call, speaking over five minutes to his superiors about our ID’s, probably asking whether to let us pass or not to. Analysing the events retroactively, I got to the conclusion that the border employees were part of some sort of theater play by letting us pass, even though they knew too well that our names have been written on the Russian Federal Security Service list.
The officer returned our ID’s to us with a mocking rictus at the corner of his mouth, just for our car to be stopped after a short time and to be surrounded not just by the border employees, but also by the Transnistrian MSS, which is undeniably a subsidiary of the Russian FSS.
They asked us to leave the car and took our documents again. This time, they asked us to open the trunk, without returning our ID’s. What shocked us the most was that, out of the blue, they left us without our documents and started searching our car. The fact that this border control search wasn’t carried out by the border officers dressed in blue uniforms, but by some security officers dressed in khaki uniforms vexed us.
Their goal was to stop us from arriving at a meeting with the pupils at the “Alexandru cel Bun” lyceum from Tighina (Bender), set for 2 o’clock, and for that they needed a pretext. The first one that they found was that we were bringing too many copies of the TIMPUL din ROMÂNIA magazine. The said that their laws don’t allow donations over 100 copies. They pretended to count them. They leafed through them until they realized that our magazine contains a large number of texts that support Ukraine and condemn the Russian invasion of Ukraine. The took photos of the magazines and confiscated a part of them. Again, not the border officers carried out this search, but the Transnistrian Security representatives.
We, the four writers and journalists did not get our ID’s back in the meantime, and our car was pulled over.
For over an hour we were interrogated by the Tiraspol Security representatives, one of which was a Major. He was very bothered that some numbers of the magazine we illustrated with photos from Ukraine. He didn’t like that at all. He didn’t yell at us, but he spoke in an angry and upset tone. He and his colleagues ordered us to tell them where exactly are we going in Bender, who are we visiting, what is the purpose of our visit, where they work.
He already knew the answer of every question he asked us, meaning he was incredibly well informed. He knew very well that the lady we were visiting worked as a teacher at the only lyceum from Bender that taught in Romanian, so he knew we were going to a meeting with the students, and his purpose was to stop us from getting to that meeting.
For over an hour, as they moved our documents from one room of the Transnistrian Customs to another, the security officers were always on phone calls, consulting their supervisors from the Tiraspol Ministry of Security on what to do with us. They didn’t want to only stop us from getting to the meeting with the pupils from the “Alexandru cel Bun” Lyceum, but also to arrest us, under the pretext that out magazine contained articles that condemned Russia’s invasion of Ukraine, they found this unacceptable.
This is the third time we visit the Romanian school’s from Republic of Moldova’s occupied region, but it is the first time we were detained at the Transnistrian Customs for over an hour by the Transnistrian Security officers.
When poet Maria Ivanov walked over to a customs employee asking when will our documents be returned, she was yelled at to go stay where she was told to and not ask useless questions.
The car with the open trunk we were sitting in front of not knowing what to do was surrounded by military and security officers, some of them with high ranks, each one of them trying to intimidate and scare us in their own way, before arresting us. Why weren’t they doing that yet? Because they were looking for more evidence.
Realizing what was happening, I got in touch with the representatives of the Ministry of Reintegration. Through a call, I told them that the security officers, that detained us for over an hour at the Bender customs border, are neither returning our ID’s to us, neither giving us any explanation and I asked them to intervene quickly while we were still not arrested. As a result of their interference, the Transnistrian officers let us leave, but not in Transnistria, where we would have wanted to get to the meeting with the pupils from the “Alexandru cel bun” lyceum, but back to Chișinău.
They forced us to leave the customs, forbidding us the access to the Transnistrian territory. When I asked if we could return without the magazines they replied with a “no”. What about tomorrow? Not even tomorrow. What about next year? Not even next year. So never? Yes, never. Which means we were included on a black list of undesirable people.
I think the way the security, customs, military and border officers acted is a blatant violation of the European law of free circulation.
Confiscating our documents for over an hour and not explaining to us what law we broke, they deprived us of the right to be informed.
Being surrounded for over an hour by different hostile security officers, we felt first hand that Transnistria entered the war on Russia’s side. For over an hour we were treated like war prisoners.
If the Ministry of Reintegration of Republic of Moldova wouldn’t have stepped in, we would probably have been arrested and incarcerated at the Tiraspol prison, sharing Ilie Ilașcu’s fate.
We have been noticing lately, since in Chișinău there is a new ambassador, that Tiraspol changed their policy, taking a very tough stance on the Republic of Moldova citizens that support Ukraine. As I said earlier, it’s observable with the naked eye that the separatist region entered an open war on Russia’s side.
What happened to us today demonstrates clearly that the war is knocking on our doors as well. It’s time to say things as they are and not bury our heads in the sand, as we did in 1991.
Therefore, we urge you to firmly condemn the abuse that we were subjected to on this day. Today we were the victims of Transnistrian separatism, tomorrow in our place could be anyone, even you.
Dumitru CRUDU, 16 september 2024.